﻿ROMÂNIA LIBERĂ, BUCURESCI, 31 MARTIE 1880
      
      Toată atenţiunea Europii este concentrată acum asupra strălucitei victorii ce partidul whig obţinu, în Anglia, cu ocasiunea noilor alegeri. 
      Se scie că în patria constituţionalismului schimbările opiniunei public nu sunt atăt de capricioase, ca la popoarele continentale. Un scriitor zicea, cu drept cuvănt, despre mersul politicei engleze, că «în Anglia, principiile de reformă se traduc în legi, numai cănd ele au devenit adeverate nevoi sociale; că legile, o dată stabilite, ele mor de bătrăneţe; că introducerea roţii ministeriale, de la o partidă la alta, e tot-d’a-una cerută de motive foarte puternice».
      Acolo este dar o politică ale cărei interese sunt mişcate de o raţiune, luminată şi sinceră, nedăspărţită de adeveratele interese ale naţiunei suverane.
      Este o viaţă publică ce are un sens; care presintă un şir, o desvoltare proprie, firească şi folositoare causelor publice. E un popor norocit acela, care ’şi cunoasce interesele;  care şi-a căntărit oamenii; care înţelege şi apreciază motivele decisiunilor ce ia, în suveranitatea lui electorală.
      Nimic mai natural, de căt a vedea, prin urmare, atenţiunea ce consacră azi presa străină descoperirii causelor intime, cari au provocat căderea neaşteptată a lordului Beaconsfield.
      Nu vom sta să analisăm aci o sumă atăt de complexă de cause, cum e aceia care decide despre resultatul unor alegeri.
      Ceia-ce ne pare însă toarte semnificativ între toate, este opiniunea, aşa de acreditată în momentul de faţă că liberalii datoresc o mare parte a succesului lor intenţiunilor prea accentuate ale lordului Beaconsfield, de a intra în cercul alianţei austro-germane. Englezii n’au voit însă să primească rolul umilitor de a merge înhămaţi la carul scopurilor resbelnice ale «omului de fier». Sir Gladstone a simţit periculul nesiguranţii în care se arunca Anglia, dacă ar fi contribuit, cu partea ei de autoritate şi de putere, să ridice, în regiuni şi mai înalte, prestigiul şi preponderanţa Germaniei.
      Ca om prevedetor şi convins de tăria ideilor sale, ilustrul tribun n’a încetat dar d’a suna, în discursurile sale de meetinguri, coarda alianţei, către care înclinase conducetorul politicei conservatoare. 
      Contopirea individualităţii engleze, în cazanul cu mistere al cancelarului de la Berlin ar fi stins cu totul simpatiile Franţii, ceea ce nu eră, de sigur, în interesul Marei Britanii,
      Opiniunea publică engleză s’a pronunţat prin urmare, categoric în contra acestui curent de idei, şi această impunetoare manifestaţiune va avea urmări decisive pentru politica actuală a Europei. 
      Ilusiunile ce-şi făcea parte din ziarele străine, că ar fi posibil ca Regina să consimtă la disolvarea noului Parlament, în vedere cu obligaţiunile deja înaintate ce lordul Beaconsfield luase faţă cu alte puteri, - toate acele ilusiuni se pot privi actualmente ca absolut înlăturate, căci opiniunea publică engleză s’a arătat ostilă dorinţelor şi planurilor cabinetului conservator, şi, din momentul acesta, patronul politicei filogermane n’are ce mai căuta la cărma afacerilor marelui regat. 
      Organul cetăţii este deja informat, că d. Disraeli va depune demisiunea ministerului în măinile Suveranei, îndată după întoarcerea sa şi va recomanda, dupe usul constituţional, ca succesori de drept pe capii oficiali ai partidei liberale, pe lorzii Granville şi Hartington. 
      Dir Gladstone va avea, fără îndoială, portofoliul său. Unele ziare cred că Regina ei va încredinţa chiar îndatorirea de a întocmi noul cabinet.
      În căte-va zile se speră dar, că politica Europei va eşi din incertitudinea în care se leagănă încă, considerând, pe de altă parte, şi atitudinea tot problematică a prinţului de Bismarck. 
      Vom vedea în ce mod are să se reflecte, în celelalte state ale Europei, stabilirea definitivă a raporturilor politice dintre Anglia şi Germania.          
      În ţară, starea diplomatică şi administrativă se resbate încă în agitaţiunile de culise ce am relatat deja cititorilor noştri.
      D. Brătianu se trudesce a descoperi mijlocul cel mai nemerit, spre a împeca pe heruvimii revoltaţi ai legiunei sale din parlament.
      Se afirmă, că d-sa ar fi şi pus mana pe secretul acestui mijloc.
      Doi sateliţi de rangul al doilea din actualul sistem, vor fi înlocuiţi, spre a da rînd şi altora la strălucirea puterii.
      Cei jertfiţi pe altarul încurcatei situaţiuni, se zice a fi logofătul dreptăţii, d. Stolojan, care s’a ilustrat deja prin atătea idei mari şi juste ce nu încolţiseră încă şi prin mai multe trebşoare merunte, toate patriotice şi adînci, - şi al duoilea la rînd ar vine marele spătar, viteazul de la Lom-Palanca, cu faimosul proiect pentru reducerea esemenelor militare la cea mai simplă espresiune. 
      Dd. Cogălniceanu şi Boerescu remăn tot în slavă, pînă la nuoile disposiţiuni ale statului major.
      Nu putem da însă cu siguranţă numele urmaşilor d-lor Stolojan şi Leca.
      Se şoptesce, între alţii, de d. Geani, unul din iscoditorii revoltei parlamentare şi de d. Slăniceana, celebru prin cunoscinţele sale geografice. 


ROMÂNIA LIBERĂ, BUCURESCI, 1 APRILE 1880
      
      S'a făcut agurida miere.
      Teribilii de ieri, cari trăsneau în contra sistemei d-lui Brătianu, taxat despot chiar de dînşii, cari constatau că «între d-nia-lor şi majoritate nu mai esistă acea comunitate de idei şi de vederi, atăt de neapărată în resolvarea mai multor cestiuni de primă însemnătate ce sunt astăzi la ordinea zilei», aceşti teribili s’au îmblănzit la nişte mieluşei. 
      Vice-preşedinţii şi-au reluat scaunele, d. Boierescu a fost satisfăcut, d. Cogălniceanu a primit schimbările introduse în legea sa. Comedia dar s’a sfărşit cu bine pentru toţi, dar mai cu seamă pentru d. Rosetti, căruia majoritatea entusiasmată, în urma citaniei d-lui Geani, i-a constituit un capital de 432,000 lei şi o recompensă lunară de aci înainte de 3000.
      Şi fiind-că pomenirăm de d. C. A. Rosetti, suntem datori a adăuga încă căte va cuvinte. Omul şi faptul nu ne iartă a trece răpede înainte.
      D. C.A. Rosetti este unul din cei mai însemnaţi bărbaţi politici din Romănia, însemnat, prin crearea unui grup liberal şi prin conducerea lui de atăta timp, însemnat prin o lucrare nervoasă continuă în publicistica romănească, însemnat prin dărămările politice şi prin tenacitatea în luptă. Or fi multe lucruri pe cari nu le aprobăm, din viaţa politică a d-lui Rosetti; sunt multe părţi în sistema sa de guvernare pe cari le condamnăm; dar cu toate acestea, ori căt-de adversari am fi ai unor idei şi procederi d’ale sale, d. Rosetti este şi remăne unul din bărbaţii cari au luptat mai mult prin presă, pentru deşteptarea spiritului public şi împingerea lui înainte.
      Aşa credem că’l vor judeca, în sumă toţi adversarii sei. De aceea suntem convinşi, că ori-ce parlament, fie densul compus din elementele cele mai ostile ideilor d-lui Rosetti i-ar vota îndată betrănului slăbit de lupta îndelungată şi lipsit de mijloacele traiului, o recompensă pe care o merită. Camera actuală însă a luat’o peste cămpi, votănd pe lăngă recompensa d’aici înainte, şi o dotaţiune de 432,000 lei d-lui Rosetti.
      Că argumente se vor găsi în sprijinul acestui vot, nu ne îndoim. Sofiştii au dovedit că ori-ce se poate susţinea pro şi contra. Lucrul însă ne pare straniu în sine şi reu ca precedent.       
      Scim că, dupe revoluţiunea de la 11 Fevruare, s’a votat d-lui C.A. Rosetti o recompensă naţională de o miă de galbeni pe an. D. Rosetti însă a refusat recompensa, declarănd, dacă ne aducem bine aminte, că se simte în destule puteri spre a munci şi a’şi căştiga păinea sa şi a copiilor sei. 
      În timpul guvernului conservator, organul d-lui Boierescu acuza pe d. Rosetti că ar fi trăind la Paris, nu scim din ce fonduri. «Românul» a respuns atunci, deschizend registrele sale delegatului d-lui Boerescu, spre a constata cu ce trăeşte d. Rosetti la Paris. S’au constatat – ni se pare - că «Românul» producea proprietarului seu un venit net de 30,000 franci.
      Se poate ca, astăzi, d. Rosetti să nu se mai  simtă în destule puteri de a munci, şi, sdrobit de multa sa activitate politică, să simtă necesitatea repausului.
      Am zis şi o repeţim, că noi cei d'ăntăi, d’am fi în parlament, am propune recompensa betrânului luptător, căruia viitorimea, mai puţin pasionată de căt cei din lupta zilei, ei va recunoasce multele merite.
      Nu înţelegem însă, de ce i se votează o dotaţiune aşa de rotundă şi pentru trecut. 
      Votul Camerii, în această cestiune, să ni se permită a spune, este o manoperă calculată spre a produce alt efect....
      D. Rosetti nu va priimi dotaţiunea pentru trecut. Şi atunci un căntec general de admiraţiune : Ce patriotism! ce abnegaţiune! ce mărinimiă!             
      Să ni se permită a ne înscrie în contra acestor jocuri, nedemne şi pentru betrânul ce se onorează şi pentru o cameră care votează. E imprudenţă din partea unei majorităţi, ce se mişcă după stimulul d-lui Rosetti, de a vota un aseminea apanagiu capului seu. D. Rosetti are dreptul de a aştepta recunoaşterea drepturilor sale de la adversarii sei, iar nu de la oamenii sei.
      Acest vot micşorează pe d. Rosetti, de va priimi gratificaţia clienţilor sei; el micşorează chiar de va refuza acea gratificaţie, căci totul apare înscenat spre a produce un aseminea efet.
      Noe ne place a vedea pe d. Rosetti mai sus, mai mare ; de aceea desaprobăm purtarea maiorităţii. Capul unui partid trebue să remănă vultur, iar nu coropişniţă.
      Noi nu iubim pe d. Rosetti, dar el stimăm. Mărturisim că sufletul nostru ar suferi, cănd împrejurările ar şterge acest sentiment din fiinţa noastră.      
      Dar parentesa deschisă pentru acest fapt fuse cam largă. Să ne întoarcem la cele începute.
      Acum că vice-preşedinţii demisionaţi s’au întors la scaunele lor, să ne fie permis a-i întreba: Cari sunt multele cestiuni de primă însemnătate astăzi la ordinea zilii, în privinţa cărora sunt în desacord d-nia-lor ca majoritatea Camerii?
      Această lămurire o cere opiniunea publică, despre respectarea căreia s’a făcut atăta paradă altă dată de aceşti domni.
      O aseminea lămurire, - sinceră şi deplină, este necesariă, cum zicea însuşi «Românul», atăt pentru d-nia-lor căt şi pentru ţară; căci de nu vor da-o, din doe una: Sau cu uşurinţă scrisu-şi-au demisiunea, sau demisiunea fost-a o punte de trecere la satisfacerea unor interese sau ambiţiuni personale.
      Oamenii cu minte, cănd scriu şi subscriu ceva, cănd se afirmă sgomotos în ţară cu o demisiune, trebuesc să aibă motive serioase pentru un aşa act, şi mai ales cănd actul este o protestaţiune ca cea a d-nilor Chiţu, Fleva şi Giani, aruncată în faţa amicilor politici. Lucrul în sine este aşa de grav, în căt dacă motivele serioase lipsesc, conclusiunea e foarte desfavorabilă pentru aceşti domni.
      În ori-ce caz, e chiar interesul vicepreşedinţilor, d’a nu lăsa lumea la bănueală, căci ori-ce bănueală asupra lor sau a amicilor lor asvîrlă desconsiderarea.
      După informaţiunile noastre, am spus publicului, că vice-preşedinţii au condamnat sistema politică a d-lui Brătianu, care a luat apucăturile unui vizir, ce nu se consultă cu membri partidului, ci dă numai ordine; — că d. Brătianu le a respuns, întrebăndu-i dacă li s’a urît cum stau, şi făcendu-le tabelul nevoilor ce au să sufere, cănd or veni alţii la guvern.
      Aşa s’a încheiat gălceava? ori s’a făgăduit unuia un portofoliu, altuia despăgubiri pe la drumul de fier, şi aşa mai departe?      
      Nimic mai trist pentru un individ, de căt cănd legitimează multe bănueli rele asupra sa. Omul care ţine la demnitatea sa lucrează spre împrăştiarea bănuelilor.
      Vom vedea dacă vice-preşedinţii ţin la demnitate.


ROMÂNIA LIBERĂ, BUCUREŞTI, 2 APRILE 1880

      «Ilusii perdute: eacă signatura timpului, în care trăim»...
      Din nefericire pentru noi, autorul ce sculptă această ideiă, în fruntea uneia din cele mai preţioase scrieri ale epocii, a dovedit, în contra tutor generoaselor protestiţiuni ale optimiştilor de sistemă, că observaţiunea sa era adeverată şi profundă; că era concentraţiunea, într’o singură frază, a întregei noastre mişcări.
      În loc să mergem spre îndreptare, «ilusiile perdute» devin, din contra, signatura tot mai adăncă «a timpului în care trăim».
      E un grav pericul pentru naţiune; un pericul de viitor, care se arată, în toată îngrozitoarea lui fiinţă, ori-cărui om care eşi dă osteneala de a reflecta puţin.
      Sub ce frumoase auspicii nu-şi inaugurase d. Brătianu venirea sa la putere.
      Căte mari speranţe de o regenerare politică nu născuseră, în adever, sub farmecul declamaţiunilor ce organele «marelui partid» debitau zilnic naţiunii, pe cănd aveau onoarea de a fi în oposiţiune, făcend pe naţiune să creadă că nu va fi fericită, de căt atunci, cănd oamenii poporului vor ajunge la cărma afacerilor ei publice!
      Cu căt entusiasm nu primirăm celebra programă a mazariştilor dd. Rosetti şi Brătianu, şi cu cătă încredere nu-i chiămă naţiunea la demnitatea de a conduce destinul intereselor ei!
      Părea că se descoperise remediul suveran al nevoilor, al nemulţumirilor de cari eram înconjuraţi.
      «Partidul democratic se impune zilei» eşi ziseră alegătorii.
      Principiile şi promisiunile lui de onestitate esemplară, de respect legilor, de progres cugetat, de administraţiune basată pe apărarea imparţială a tutor intereselor, de sinceră îngrijire pentru propăşirea culturei naţionale, de căte bunătăţi în lume: toate acestea erau atătea motive, cu atracţiuni puternice, cari înclinară ţara spre hotărîrea de a-şi încredinţa guvernul în măinele partidei ce se înfăţişa cu atătea solemne şi măreţe făgădueli. 
      Cănd lucrurile trecură însă din sfera declamaţiunilor, din aceea a frazelor sforăitoare, a fagăduelilor galante, a principiilor şi teoriilor abstrase, pe teremul concret al dovedilor, al faptelor, al sancţiunei lor practice - atunci «ilusiile perdute» curseră ca ploaia.     
      În loc să înbrăţişeze o politică înţeleaptă, în care foloase ţării să fie bine calculate, democraţii se aruncară orbesce la încercări de hazard; în loc să cruţe, pe căt le era putinţă, energia şi avutul naţiunii, el îl cheltuiră cu măini sparte în profitul străinilor, sub cuvent că au scopuri mari de înplinit. 
      Şi tot uităndu-se după steua promisă a fericirii, biata naţiune eşi frănse junghetura. Eşi ciuntită şi umilită, la încheiarea primului bilauţ al politicei zise «liberale».
      Regulii, Catonii, Dantonii şi Voşigtonii noştri de patrioţi îşi încărcau frumos grumajii, pentru servicii aduse străinilor, de cruci şi de cordoane, d’ar trebui să le fie frică să nu se cufunde pămentul sub ei, - pe cănd poporul se simţea sdrobit sub greutăţile ce-i impuse mărinimoasa democraţiă roşie.
      Ţeranul fu aruncat pradă la voia întreprindetorilor, lacomi şi răpitori, ai armatei rusesci, îmbrăncit de însă-şi măna democraticului guvern.
      Pe cănd opinca se zvercolea în nămolul nevoilor ce căduseră asupră-i, de-şi numera sermana copii, să vadă căţi se mai întorseseră la pragul părintesc; de-şi plăngea vaca ce perea de lingoare; de-şi privea cămpul, nearat şi pustiu, - postelnicii oblăduirii atunci o străngeau mai amarnic în chingi, să scoată şi paraua de colivă, ca să plătească birul, fastul politicei democratice, cu înscenări pompoase, cu parade, cu luminaţii, cu prănzuri somptuase, încăldite de cel mai spumos patriotism.
      Păsurile din năuntru ale ţării fură, în veci, date după ceafă; diplomaţia fu ţinta democraţilor: mijloacele de a se ţinea la putere, înbuibănd stomacul desfundat al străinului.
      Zelul şi activitatea nu apărură, în cercul marelui partid, de cât acolo unde era interesul ei imediat.
      Puterea deveni ast-fel un mijloc de esploatare a averii publice.
      Faptele vorbiră, credem, în de ajuns.
      Trista comediă a «ilusiilor perdute» merse din susprindere în susprindere, una mai desgustătoare de căt alta.
      Maestru sectei politice, în loc să remăie tipul, cel puţin de o aparenţă înaltă şi desinteresată, cum trebuia se remăie, - d. Rosetti, leaderul democratismului romăn, se coboară a primi, în timpuri ca cele de azi, urgiă de grele, în care golurile finanţelor se astupă cu hărtii, - se coboară a primi plata luptei sale politice, de la 68 şi pănă azi!
      Un cap de partit trebuie să fie şi să remăie acvilă, măndră şi puternică, prin consciinţa valoarei sale, prin serviciile desinteresate aduse patrii; iar să nu cadă - cum ziceam ieri - în răndul umilit al coropişniţelor cari rod pămentul.
      «Ilusii perdute» planează dar peste toată viaţa noastră publică. 
      Nici d. Rosetti, om zis cu tărie de suflet, n’a sciut să remăie acvilă. 
      Bătrăneţele au nevoie de «doctorii întăritoare»!..
      Citind cine-va mulţumirea marelui Patriot către generoasa lui Adunare, remăne înmărmurit.
      Noi ne scutim de displăcerea de-a o mai reproduce.
      Actul n’ar trebui să treacă posterităţi. 
      Dar, în fine, nu e aci tot răul.
      Să zicem un moment, cu idealiştii şi patrioţii de la putere, că ţara ar fi mai avută ca pămentul din Ofir, că ea nu simte de sacrificii materiale.
      Procesul nostru nu descinde la sumă.
      Cea-ce ne întrebăm însă, pătrunşi de o adîncă îngrijire pentru viitor este acesta: 
      În faţă unui cinism public de forţa celui de azi ce devine oare încrederea poporului, energia sufletească, moralul naţiunei ?
      Iată şcoala politicei d-v, în toată hidoasa goliciunea a înţelepciunei sale. Faptele voastre zilnice o ilustrează îndestul. Şi mai pretindeţi a fi partida viitorului!..


ROMÂNIA LIBERĂ, BUCURESCI, 3 APRILE 1880
      
      Parlamentul mai are încă căte-va zile de lucru, apoi se va sfărşi şi a treia sesiune estraordinară.
      Nu vom face acum bilanţul activităţii sale, în aceste cinci luni, cari au înghiţit, în democratice diurne, atăţia bani din sudoarea ţăranului. Reservăm această socoteală pentru altă dată. Vom constata însă un alt punct din nenorocita sistemă a partidului, ce guvernează ţara.
      Am aretat altă dată, căt de negligenţi sunt oamenii ce conduc statul romăn, şi cum, spre a şedea la putere, abandonează toate funcţiunile statului în voia deputaţilor şi senatorilor guvernamentali, cari au ajuns un fel de paşi, prin judeţele, din nefericire representate de dănşii.
      Ceea-ce se petrece la centru este nebăgat mult în seamă, din cauză că tîrgul e mare, dar ceea ce suferă provincia e revoltător. Populaţiunea judeţelor este împărţită în doue tabere : învinşi şi învingători politici. Aceştia dispun de totul şi prigonesc pănă la al nouelea neam, pe cei ce nu se închină cu umilinţă ispravnicului - satrap, care taiă şi spănzură, la adăpostul atot-puternicilor representanţi din majoritate.
      Lucrurile acestea fiind pretutindeni, din comuna rurală pănă la tărgurile cele însemnate, nu mai impresionează mult pe bieţii cetăţieni, căci au început dănşii să le considere ca ceva firesc. Fenomenile cele dese din natură preocupă mai puţin mintea muritorilor. Căţi nu şi-au pus încă întrebarea: De ce e vară în Iulie? de ce e iarnă în Decembre ?
      Sufere sermanul romăn, căci spre a suferi crede că e născut. Puternicilor puţin le pasă de suferinţele lui. Nobilii lor creieri nici nu cred demn de a se îngriji de alinarea acestor suferinţe.
      Dară să ne întoarcem la un alt punct din sistema de guvernare a d-lui Brătianu.
      Sesiunile parlamentare lungi sunt o slăbiciune a partidului de la cărmă, slăbiciune împărtăşită şi satisfăcută cu liberalitate de capul acestui partid. Cea mai mare parte din deputaţi, vezend căt de mult căştigă, cănd sunt în exerciţiul mandatului lor, ţin mult la prelungirea acestui exerciţiu şi transformează ast-fel una din cele mai nobili sarcini din statul constituţional într’un apetit de diurnă. Sub d. Brătianu, deputaţii au ajuns nişte funcţionari, aproape permanenţi în stat cari consumă o parte mare din puterea productivă a ţerii, dăndu-i prea puţin bine în schimb.
      Noi suntem în contra acestei deprinderi, pe care o introduce d. Brătianu şi partidul seu, în moravurile constituţionale ale Romăniei.
      Suntem în contra, căci, după ce rare-ori vedem în capul unui departament căte un om capabil, şi acesta este distras, în timpul sesiunilor, de la ocupaţiuni mai producetoare pentru ţeră. Despre cei mai mulţi nu mai vorbim, căci dănşii fac, din ducerea la Cameră şi la Senat, argumentul cel mai tare al nelucrării lor.
      Dar ceea ce este mai întristător în acest fapt, este tactica conducătorilor partidului, în lucrările parlamentului. Ei neglig lucrările cele mai importante, pănă în zilele din urmă ale sesiunii. Ajunşi aci, apoi dau zor de a vota fără desbaterei legiuiri, cari interesază mai mult statul, nelăsănd timp nici presei, nici chiar mandatarilor, pe cari ei doare inima de averea ţării, să discute acele legiuiri.
      În contra acestei tactice, ce o vedem în fie-care an, de cănd ţara se găsesce sub stăpănirea celor de astă-zi, nu putem întrebuinţa de căt cuvintele cele  mai aspre.
      Budgetele, lucrul cel mai de căpeteniă dintr’un stat, şi în anul acesta, s’au citit şi s’au votat, în trei zile. Şedinţele de noapte ale Camerii au fost un scandal, despre care ne este şi ruşine de a vorbi. Ori-ce om de inimă, care a avut nenorocirea să asiste la una din aceste şedinţe, şi mai ales la cea
de la 30 Marte, a trebuit să’şi piardă ori ce ilusiune despre acest înalt corp al statului. Nepăsarea şi neadeverul se încrucişiau, în socoteala naţiunii care  munceşte şi scump plătesce.
      Dacă acest fapt ar fi întîmplător, l’am constata cu durere şi tot l’am imputa cu asprime celor ce’l severşesc, cerăndu-le să nu mai cadă într’un astfel de păcat. Sub regimul democratic al d-lui Brătianu, acest fapt este constant, el face parte din sistema de guvernăment a patrioţilor. N’avem destule cuvinte ca să’l desaprobăm şi să condemnăm pe cei ce’l comit.
      Şi dacă presa ar fi stat indiferentă în această împrejurare, tot ar mai avea oarecare scuză oamenii acum de stat, dar de timpuriu, şi în anul ăsta şi in anii trecuţi, presa a atras atenţiunea guvernului asupra budgetelor şi statornic a cerut, ca lucrarea şi desbaterea budgetului să se facă căt se poate mal amănunţită şi spre sciinţa ţării. Dar, se vede, că puţin ăl pasă de presă celui care ţine frinele statului in mână, căci nimic mal cu uşurinţă, ca budgetele, nu trece prin parlament.
      Suntem datori a desaproba această deprindere şi a o condamna, ca periculoasă intereselor statului.
      De mult am spus’o, că prea puţin ne preocupă numele celor de la guvern; singurul lucru ce ne interesează, în aceste vremuri de scepticism, este faptul. Bine reu noi am intrat în lupta politică, judecănd pe oameni după fapte, iar nu faptele după oameni, cum s’au silit unii să introducă în deprinderile ţerii.
      Faptele guvernului şi partidului preşedut de d. Brătianu, din zi în zi, mai mult ne desiluzionează. Vina poate este a noastră, căci am credut pe om şi pe partid mai buni. Dar ori-căt de mare ar fi vina noastră, totuşi este de nesuferit sistema de guvernare a intitulaţilor «liberali-naţionali», cari strigă că numai ei iubesc libertatea şi naţionalitatea romănească.
      Această sistemă care constă, în a amăgi ţara cu vorbe frumoase, în a-i impune representanţi prin vestita influenţă morală, în a abandona devotaţilor toate funcţiunile statului, spre a le împărţi pe la servitorii partidului, în a neglija lucrările serioase, şi în fine în a face cu neputinţă desbaterea amănunţită a legiuirilor celor mai importante, - această sistemă trebue sdrobită.
      Oamenii cari sprijinesc  o ast-fel de sistemă sunt duşmani ai ţerii, şi trebue combătuţi prin toate mijloacele de cari dispune cetăţianul unui stat liber.


ROMÂNIA LIBERĂ, BUCURESCI, 4 APRILE 1880
      
      Situaţiunea se încarcă mereu. 
      Ori-cătă bunăvoinţă am pune, ne-ar fi imposibil, în punctul unde au ajuns lucrurile, să mai descoperim azi o singură parte, una cel puţin - în care viaţa noastră politică să nu presinte, ochiului ceva mai atent, semnele strigătoare ale unor răni ce o minează adînc, sub toate aparenţele amăgitoare, de cari puternicii zilei se muncesc să încungiure trista realitate.
      Sub raportul politicei esterne, nici un guvern n’a avut pănă azi o stare mai falşă şi mai critică, faţă cu puterile Europii, precum este aceea a «eminenţilor oameni de stat».
      Din toate espediţiunile diplomatice, Cavurii noştri se întoarseră ploaţi.
      Ţara cunoasce triumfala retragere de la Berlin şi laurii ce d-nii noştri de Meternic culeseră în palatul Radziwil.
      Tot ast-fel cu sgomotoasa călătorie a d-lui Boerescu, în cestiunea israelită, în care diplomatul nostru avu să măsoare mult, în lung şi în lat, anticamerile cancelarilor, ca să se întoarcă, la urma urmelor, tot cu stereotipul non possumus, pe care ţara el sfidase deja.
      Acelaş succes negativ avu şi pelerinagiul d-lui Brătianu, din care, pănă acum, noi nu vedem a fi eşit, de cît nisce sgripţori nemţesci, aninaţi de democratica sa persoană. Nici marelui nostru cancelar nu-i a eşit cu plin. Socoteală încheiată, din toată toba bătută în alergarea sa pe la idolii politici ai timpului, n’a resultat alt, de căt o situaţiune mai încurcată pentru ţară, o compromitere vedită a lealităţii guvernului ce umbla să joace diplomiţia europeană pe degete, ca şi cum oamenii ce o conduceau ar fi fost, prin părţile acelea de loc, cu capete de bărni!
      Pe noi nu ne doare însă fiascurile «marilor oameni de stat;» dar ne întristăm amar, că politica ţerii devine tot mai suspectă, prin întreprinderi de cavaleri rătăcitori şi prin călătorii necugetate, în ochii acelora către cari noi obicinuim a întinde măna şi a cere puternicul lor ajutor, cănd ţara se află în vremuri de vijelii.
      Iată ce ne întristează, că noi ne tocim credinţa, ne deochiăm lealitatea, ne compromitem interesele, pe cari va trebui să le apărăm energic într’un viitor, foarte apropiat. 
      Aci erori neertate, dacă erori le-am putea numi !
      I vom vedea însă cum au să înnoate în apa nestatornică ce au deschis acum ţerii.      
      În năuntru,  la deficite şi nevoi pipăite, se adaogă decepţiuni, batjocuri aduse celor mai frumoase idei.
      De administraţiune nici că mai vorbim. După ce servă ca teascuri de stors poporaţiunea agricolă, agenţii partidei  se trasformă apoi şi în instrumente de spaimă, cari să sfideze şi să comprime controlul public. Vor pote, ca ţara s’ajungă vestita pădure a Vlăsiei.
      Norocitul an financiar ni se inaugurează, de altă parte, cu un deficit de   şapte milioane, cărpit cu hărtie monetă, ce stă gata să sbore din lăzile ingenioşilor financiari. Şi de s’ar încheia totul aci! dacă n’ar fi cum-va oare-cari scăpări de condeiu pe la evaluarea veniturilor, destinate a masca şi alte goluri budgetare, neobservate azi de gloata nevinovată a poporului jumulit.
      Pe colina suveranităţii, fabrica de legi a d-lui Brătianu ş’a uns acum, la spartul tărgului, roţile ţapăn şi toarnă la legiuiri, cu iuţeala celui mai înfocat patriotism.
      Boscu n’ar scoate cu mai multă repreziciune, din fundul unei pălării fermecate, fulgi şi sdrenţe cu carul.
      Nici un control serios asupra averii şi asupra reformelor ţerii.
      Budgetele s’au votat cu ghiotura şi la vreme de noapte, cănd toate jivinile cad pradă în braţele nesimţirii.
      Mesagiurile vin cu duzina şi trec prin secţii, ca nisipul printre degete.
      Discuţia publică, o miruială la vot!
      Cel mai suveran discredit se aruncă dar, cu o sistematică îndărătniciă, asupra instituţiunilor noastre, în cari naţiunea e în drept să nu vadă, în faţa celor ce se petrece în Cameri şi a celor ce se citesc zilnic în foaia oficială, decăt nisce formalităţi banale, menite a esploata buna credinţă publică, a satisface ambiţiunea şi interesele unor demagogi cu obraz de toval...
      Situaţiunea se încarcă mereu.      
      D. deputat Ciupercescu a voit să adreseze, în şedinţa de eri, o interpelare titularului de la justiţiă, relativă la demisionarea magistraţilor tribunalului de Iaşi şi la înlocuirea acelor demni magistraţi.
      «Cred a zis, interpelatorul — că d. ministru e în posiţiune a’mi respunde la această interpelare chiar azi, şi de aceea l’aş ruga să’mi permită a o desvolta acum.»
      Logofătul dreptăţii nu se zărea însă pe jeţurile «oamenilor de stat»; d-sa dedese eri bir cu fugiţi.
      Să aşteptăm a vedea ce are să respundă mintagerul d. Stolojan, spre cocoloşirea acestei dureroase scrînteli politice, care a mai adăogit o pagină frumoasă la mărita cârmuire a oarbei noastre dreptăţi.


ROMÂNIA LIBERĂ, Bucuresci, 5 Aprile 1880
        
      Să începem prin cele din afară.
      De la tractatul de Berlin, cănd se credea că s’a pus temeliele unei ere de pace şi de prosperitate generală, pănă azi, Europa a trecut prin câte-va tremurături. Cearta celor doi cancelari, ruperea triplei alianţe şi apoi împăcarea celor trei împeraţi, urmată de demisionarea principelui de Bismarck, au emoţionat în deosebite rănduri opiniunea publică europeană.
      Astăzi, ne găsim în faţa unui fapt nou, menit de a aduce schimbări însemnate în gruparea statelor europene, şi prin urmare în politica generală a  continentului nostru.
      Acest fapt este alegerile din Englitera, cari au dat partidului liberal majoritatea în parlament şi cari vor aduce acest partid la guvernarea regatului-unit.
      Sciut este că politica conservatorilor englezi, în cestiunea Orientului, era politica tradiţională a păstrării împărăţiei turcesci şi a opririi căt se poate a înrîurirei rusesci din Turcia, politică a cărui scop final era asigurarea intereselor comerciale englezesci în Orient. De aceea vedurăm pe lordul Beaconsfield desvoltănd oare-care energie, în zilele din urmă ale resboiului, spre a opri progresele armatei rusesci spre Constantinopoli, apoi luănd parte la congresul de la Berlin, felicităndu-se cu crearea unei Rumelii-Orientale şi cu fortificarea graniţelor turcesci din Balcani, şi în fine neinteresăndu-se de plângerile Grecilor în privinţa rectificării graniţelor conform tractatului.
      Nu vom judeca noi această politică, dar vom spune cititorilor noştri, că principele de Bismarck, bărbatul de stat  cei mai însemnat al veacului nostru, surîdea adese-ori de fantasia politică a romancierului Disraeli, ajuns lord de Beaconsfied, şi lăsăndu’l să se legene în ilusiunile sale de mare politic, lua   densul mesuri serioase, spre a  ridica piedici progreselor Rusiei, prin împingerea Austriei în Turcia, dăndu’i, chiar cu iscălitura Rusiei, Bosnia, Herzegovina şi sangicul Novi-Bazar.
      Toată această politică, care împingea la o grupare a statelor europene deja cunoscută, a fost aspru combătută de liberalii englezi. Aceşti liberali au dobăndit acum încrederea naţiunii şi vor fi, azi-măine, chiămaţi la guvern de către regina Victoria, spre pune în aplicaţiune ideile lor.
De şi este greu de a schimba radical politica exterioară a unui stat, cu toate acestea trebue să ne aşteptăm la oare-care prefacere în mişcarea internaţională a statelor,  căci şi Europa formează un fel de organism ale cărui funcţiuni se pot lesne altera, prin schimbarea produsă în funcţiunea unui singur organ şi Englitera de bună seamă că este un organ însemnat în corpul Europei. 
De aceea este bine să cunoascem ideile ce s’au afirmat de liberali în lupta din urmă, spre a putea să legitimăm presupunerile noastre. 
Aceste idei se pot resuma, în ceea ce privesce pe Turcia, în puţine cuvinte: Disoluţiunea Turciei europene, în folosul populaţiunilor creştine, ce locuesc într’ănsa, iar nu în profitul nici al Rusiei, nici al Austriei, şi prin concursul tuturor puterilor Europene
      Isbuti-va sau nu această politică nouă? Totul atărnă de împrejurări. Destul numai că ea se afirmă tare în  contra combinaţiunilor lordului Beaconsfield şi mai cu seama în contra planurilor  austriace, ai căror urzitori vedeau, într’o perspectivă depărtată, pajurea nemţească atărnată pe sublima Poartă.
      Schimbările dar din Engletera, cari au produs multă măhnire la Viena şi Berlin, dar mulţumire la Petesburg şi aiurea, vor aduce de sigur schimbări şi în curentele politicei exterioare ale Europei, schimbări cari, dacă nu vor satisface toate ilusiunile optimiştilor, vor produce nuoi grupări ale statelor, ca pregătiri pentru acţiunea viitoare.       
      Fie-ne va permis oare să ne întrebăm: Dar noi ce facem în faţa acestei sdruncinări, care trebue să ne îngrijască ca popor aşezat geograficeşce aci?
      Organul oficiului nostru de externe a declarat, în zilele trecute, cănd se făcuse multă vorbă despre scopul căletoriei d-lui Brătianu pe la Viena şi Berlin, o politică neutrală, pe care am cerut-o şi noi, cănd am discutat ipotezile viitorului conflict, pe care ce e drept, a susţinut-o mult d. Boierescu, pe cănd se afla în luptă cu d. Brătianu.
      Mănţinea-se-va însă guvernul actual într’o politică neutrală? Fi-va conformă cu realitatea declaraţiunea «Presei»? Nu va fi încheiat degia d. Brătianu oare-cari legături în misteriosul său peregrinagiu?
      Dacă am avea în capul statului nişte oameni, cari să facă în ori-ce moment onoare declaraţiunilor lor, şi cari să pună respectul ideii şi al cuvîntului dat mai pre sus de putere, n’am ridica nici o bănuială despre viitor. Însă cu oamenii noştri de stat, acum la putere, mergem în necunoscut, ca o navă fără busolă pe un ocean tulburat.
      Am vedut pe d. Brătianu subscriind programa de la Mazar-Paşa, prin care cerea respectarea tractatului de la Paris; apoi l’am vedut rupănd acel tractat şi înglobăndu-se în acţiunea rusească.
      Acest fapt este de ajuns pentru a considera pe d. Brătianu ca om nesigur.
      Aşa este considerat şi în Europa.
      Călătoria sa din urmă a deşteptat şi mai mult neîncrederea în cuvintele sale.
      Ieri cu Ruşii, astăzi cu Nemţii, cu cine va merge măine d. Brătianu?
      In alte ţerii, fie-ce partid are o politică anume determinată, aşa în căt şcii la ce să te aştepţi de la fie-ce om, pe care’1 vedi la guvern. La noi însă aşa ceva nu există: Toţi suntem patrioţi, şi voim binele ţerii! Apoi sub această declaraţiune vagă, se petrec salturi nebunatice şi o mulţime de ticăloşii în toată mişcarea statului romănesc.
      Pănă cănd cu zăpăciala în toate?
      Lenevia, nepriceperea, câştigul personal şi reaua credinţă formează atmosfera în care trăiesc mai toţi cărmuitorii noştri: Şcoală tucească.
      În aceste condiţiuni. ce putem respunde despre viitor?....     
      Dacă ne vom întoarce acum la cele din năuntru, vom constata zăpăceală pe toată linia. Cearta din familia roşiă, potolită pentru un moment, s’a început din nou şi cu mai multă violenţă. Se ţin întruniri pentru îmblăndirea celor revoltaţi în contra vizirului. Cu toate acestea majoritatea majorităţii nu vrea să înţeleagă înaltele raţiuni de stat ale d-lui Brătianu, nici să apreţieze sentimentul său de gratitudine pentru d-nii Boierescu şi Cogălniceanu, ci cere cu ameninţări un minister omogen, adică roşiu-sadea.
      D. Brătianu apără pe colegii sei din grelele vremuri ale revizuirei constituţiunii, oferă pretorianilor portofoliul instrucţiunii publice, le făgădueşte pe al justiţiei şi resboiulul, ei ameninţă că se va retrage din cabinet. Dar la toate apelurile sale patriotice, la toate mustrările sale părinteşti, revoltaţii ar fi respundend: supune-te, ori depune puterea!
      E superat foc d. Brătianu şi cu al sei, în contra celor resvrătitori dintre ai sei; sunt superaţi şi resvrătitorii, căci nu se ţine destula socoteală, că ei sunt «ţara», deoarece ei sunt majoritatea. Dar mai superaţi de căt toţi trebuesc să fie dd. Boierescu şi Cogălniceanu, cărora prin gălceava din partid, li se face posiţiunea cea mai umilitoare. Nu le remăne să aleagă de căt între umilinţa remănerii în guvern, graţiă protecţiunii d-lui Brătianu şi toleranţei celor resvrătiţi, şi umilinţa eşirii din guvern, prin o demisionare forţată.
      Iată unde duce pasiunea oarbă de putere...






